Giuvaierul Palatului

Nu pot să îmi ascund bucuria cu care privesc câte un episod din serialul sud-coreean transmis de TVR1 la ore destul de ingrate – 05:10, 17:10.  Sunt dăţi la care aplaud fericită ca un copil, când se termină. Ca pentru un lucru bine făcut. De mult nu am mai văzut aşa chipuri frumoase. Frumoase cu adevărat. Actriţa din rolul principal, Yeong-ae Lee, a devenit graţie acestui rol cea mai cunoscută actriţă în toată Asia, inclusiv în ţările arabe. Ovalul perfect al chipului, un surâs foarte frumos şi cald, îţi merg la inimă. Să vedeţi numai scena când vede în serial pentru prima dată marea şi zburdă prin apă ca un căluţ! N-am mai văzut aşa ceva. În niciun film american.

 

Când am prins prima frântură din el, nu am ştiut foarte bine să îl localizez. Coafurile femeilor erau nemaivăzute, clar diferite de cele chinezeşti sau japoneze (la următorul serial coreean care a urmat, „Furtună la Palat” epoca şi dinastia era alta, aşa că şi coafura femeilor de curte era altfel, dar la fel de încântătoare).  Limba însăşi, muzicală şi fluidă,  cu intonaţiile acelea tipice pe care le întâlnim numai la femeile asiatice, mai dulci decât cele folosite de bărbaţi – o ciudăţenie. Dar cât de frumoasă! Pentru o ureche dresată cu rotunjimea şi dulceaţa limbii ruse, limba din serialul de faţă intrigă, dar îţi rămâne bine fixată în memorie.

Jang-geum

Şi apoi, încetul cu încetul, pe măsură ce intri în convenţia propusă, episod de episod, descoperi o lume exotică, curată, veche, stratificată, în care onoarea e mai scumpă ca viaţa. Căci curtea coreeană o copiază pe cea chineză, cu palatul în trepte de meserii şi caste. Picul acesta de exotic a prins la publicul nostru imediat. Toate forumurile au explodat. Toţi vor mai multe informaţii despre istoria lor, despre costume, despre obiceiuri. Să mai spună acum cineva că publicul e prost şi că el cere numai emisiuni de cea mai joasă calitate. În toate mesajele peste care m-am uitat, se vorbeşte de gingăşia gesturilor, de delicateţea ieşită din comun, de surdina sentimentelor şi emoţiilor atât de diferită de gălăgia găunoasă şi inutilă de la televiziunile noastre.

Excepţional de senzorial, serialul e focusat – fapt nemaiîntâlnit – pe femeile din bucătăria regală. Şi farmecul de nespus îl dau exact acele secvenţe în care se gătesc mâncăruri la care doar (încă) visăm ca est europeni. (Puteţi totuşi să vă astâmpăraţi curiozitatea şi pofta la Restaurantul Korea House din Bucureşti sau doar citind aici). Sunt puţine filme în care arta bucătăriei ajunge până la nările spectatorului. Sunt câteva lungmetraje care îţi trezesc câteva reacţii salivare. „Chocolat„, „Femeia mereu deasupra„, „Irezistibila„, „Just desserts„, „Stăpâna mirodeniilor„, „Cuşcuş cu chefal„, Julie şi Julia, într-o mică măsură chiar „Parfumul„.

Actriţa Yeong-ae Lee
Actriţa Yeong-ae Lee

Şi cartea scriitoarei mexicane „Ca apa pentru ciocolată” (mai puţin filmul).

Ritualuri, canoane de curte, costume şi accesorii, umor destul – căci sunt şi personaje comice care aduc hazul din teatrul popular, plus o copilă minunată, fermecătoarea mică actriţă Jeong Un Cho (nu sunt copiii asiatici cei mai frumoşi de pe pământ?) în rolul Jang-geum când era mică. Şi apoi flash-back-uri înduioşătoare (căci momentele lirice sunt cu adevărat, chiar cu adevărat emoţionante până la lacrimi). Muzica învăluitoare, armonioasă, deloc în exces. Şi un leitmotiv care străbate povestea ca o briză uşoară, în chei diferite, în funcţie de momentul acţiunii – liric, dramatic sau plin de speranţă. Clar, o dată auzit, cântecul numit Onara vă va intra în playlistul zilnic. Dacă însă vă veţi uita pe youtube, veţi vedea că se simte uneori platoul, cu zgomotele de paşi şi stridenţele vocilor ca acolo, cu aer de teatru tv. Dar chiar şi aşa merită vizionat.

Şi mai e ceva pentru care merită urmărit. E un serial pozitiv. E o rara avis la noi, căci binele e considerat de film în general de-a dreptul bleguţ, lipsit de spectaculozitatea răului. Pe lângă un destin ieşit din comun -al unui personaj real! – e de admirat puterea eroinei de a învinge orice obstacol şi de a merge înainte, în ciuda tuturor opreliştilor. Dacă urmăriţi serialul, corupţia există, intrigile femeilor pentru mai multă putere de asemenea, echilibrând perfect povestea, cu lumini şi umbre, universal valabil. Însă aici dau fiori. În niciun serial american nu există răsturnarea de situaţie bruscă ca aici. Drama şi bucuria se îngemănează perfect, chiar în aceeaşi frază. Ca şi idila, peisajul poetic (aşa cum sunt speculate de toţi cineaştii pământului). Aici, chipurile cele mai frumoase (care nu au nevoie de lentile abisale ca să realizezi că răul există) aparţin exact personajelor celor mai veroase. Aceleaşi chipuri perfecte şi frumoase ca nişte păpuşi de porţelan rostesc liniştite sentinţe la moarte. Tare! Rămâne însă bucuria că binele învinge întotdeauna, lecţia că victoriile trebuie plătite cu sacrificii şi cu multă răbdare. Că orice zid trebuie escaladat. Şi abia atunci dragostea şi aprecierea sosesc, ca răsplată. Tocmai de aceea nu rataţi cele 74 de episoade (chiar nu e mult, dacă ne gândim că sunt unii care rezistă la „Tânăr şi neliniştit” care şi-a sărbătorit de foarte mult timp cel de-al 6000-lea !!!! episod) ale acestei mici bijuterii. A Palatului. „Ie mama”…

Lasă un răspuns